Naveta se termină tot pe Zoom: jumătate din zilele la birou rămân „remote”

18 octombrie 2026 la 03:00|Autor: Echipa editorială QUASA|5 min de citit

Aproximativ jumătate dintre zilele petrecute la birou de angajații americani cu studii superioare se desfășoară integral în apeluri video sau muncă individuală, arată raportul preliminar publicat în octombrie 2026 de Federal Reserve Bank of New York. Economistele Natalia Emanuel și Emma Harrington constată că măsurătorile bazate numai pe lucrul de acasă pot omite până la trei sferturi din munca la distanță astfel definită: angajatul face naveta, dar lucrează în continuare separat de colegi.

În analiza publicată la 14 octombrie 2026 în The Atlantic, cele două autoare descriu un sondaj din septembrie pe 1.835 de angajați americani cu studii superioare: peste 70% aveau cel puțin un coleg de echipă absent din clădire în ultima zi petrecută la birou. Aproximativ jumătate dintre respondenți nu avuseseră nicio ședință cu toți participanții prezenți fizic. Revenirea în aceeași clădire poate crea ocazii de colaborare directă, însă numărul de zile de prezență nu arată dacă acele ocazii apar.

Ce ascunde evidența zilelor la birou

Angajați ajung la aceeași clădire de birouri, dar sala pentru întâlniri directe rămâne liberă.

Prezența fizică și apropierea de colegii cu care lucrezi sunt lucruri diferite. Cineva poate intra zilnic în sediu, dar poate avea echipa în alte orașe, poate ajunge în zile diferite de colegii locali sau poate primi invitații video de la oameni aflați pe același etaj. În toate aceste situații, evidența prezenței arată o zi la birou, deși munca împreună se desfășoară la distanță.

Și tipul ședinței contează. Un apel în care participă un coleg din alt sediu răspunde unei constrângeri geografice; un apel între persoane aflate în aceeași clădire ține de felul în care este organizată întâlnirea. Sondajul surprinde ambele situații, dar nu le transformă într-o singură explicație pentru fiecare angajat. De aceea, o politică evaluată numai prin intrările în clădire poate părea respectată chiar dacă echipa continuă să comunice aproape exclusiv prin ecran.

Cifrele descriu respondenți din Statele Unite, nu proporția zilelor de acest fel în România sau Republica Moldova. Pentru echipele locale, întrebarea pe care o ridică cercetarea este concretă: ce colegi se află efectiv împreună în ziua pentru care li se cere să se deplaseze?

Patru cauze, patru răspunsuri diferite

Membrii unei echipe distribuite intră în sedii din orașe diferite și nu se pot întâlni direct în aceeași zi.

Naveta fără colaborare directă poate rezulta din organizarea echipei, din calendar sau din obiceiul de a muta orice discuție online. Cauzele se pot suprapune, dar nu se rezolvă toate prin mai multe zile obligatorii la sediu:

Colegii lucrează în orașe sau sedii diferite. Prezența simultană în propriile birouri nu îi aduce în aceeași încăpere. Dacă o activitate cere lucru față în față, o întâlnire comună planificată într-un loc accesibil echipei are un scop mai precis decât deplasările separate.
Zilele de prezență nu coincid. Oamenii care ar putea lucra direct împreună aleg zile diferite. O zi stabilită de echipă pentru sarcinile interdependente poate crea întâlnirea dorită fără a impune același program fiecărui departament.
Programul convenit nu este respectat. Când un participant lipsește, ceilalți pot muta întreaga ședință în video. Stabilirea din timp a întâlnirilor care cer prezență comună și a modului de reprogramare tratează problema coordonării, fără a transforma supravegherea intrărilor în scopul zilei de birou.
Apelul video rămâne alegerea automată. Colegii aflați în aceeași clădire pot intra separat în ședință, din obișnuință sau fiindcă nu au rezervat un spațiu comun. O sală și o invitație care precizează locul întâlnirii înlătură acest obstacol atunci când discuția beneficiază de prezență directă.

Aceste răspunsuri au limite diferite. O zi comună rezolvă nepotrivirea calendarelor, dar nu și distanța dintre orașe. O sală rezervată ajută colegii aflați deja în aceeași clădire, însă nu poate transforma într-o întâlnire față în față o echipă repartizată permanent în sedii îndepărtate. Decizia utilă pornește de la oamenii și activitatea care trebuie aduse împreună.

Munca individuală poate merge bine, iar ajutorul reciproc poate slăbi

Finalizarea sarcinilor personale nu descrie întreaga contribuție a unei zile petrecute alături de colegi. În studiul calitativ al lui Peter Cappelli și Y. Jasmine Wu, bazat pe 38 de interviuri de grup cu aproximativ 760 de angajați ai unei companii multinaționale, participanții răspundeau adesea „The work is getting done”. Cercetătorii au observat că aceștia se refereau în principal la propriile sarcini, în timp ce ajutorul oferit altora și învățarea informală primeau mai puțină atenție.

Distincția explică de ce un birou ocupat poate oferi mai puțin decât sugerează pontajul. Un angajat își poate termina munca individuală după o zi de apeluri, fără să fi avut ocazia să ceară rapid ajutor unui coleg, să ofere feedback sau să rezolve împreună o problemă. Studiul calitativ descrie dinamica din compania cercetată; nu măsoară frecvența ei în toate organizațiile.

Pentru o echipă distribuită, valoarea prezenței depinde astfel și de sarcina programată. Informările pot funcționa foarte bine la distanță. O discuție în care colegii își revizuiesc reciproc munca sau îi sprijină pe cei noi are mai mult de câștigat dacă persoanele relevante se pot întâlni efectiv.

Ce arată o zi comună planificată

Colegi dintr-o echipă de servicii pentru clienți discută direct într-o zi de prezență comună la birou.

Există și dovezi că o prezență rară, dar coordonată, poate avea rezultate măsurabile. În experimentul prezentat de cercetători la CEPR, 248 de angajați eligibili ai unei echipe de servicii pentru clienți din Türkiye au fost repartizați aleatoriu: un grup lucra împreună la birou într-o zi stabilită pe lună, iar celălalt continua integral la distanță. Grupul cu întâlniri comune a înregistrat o productivitate cu aproximativ 8% mai mare, fără o scădere observată a calității serviciului.

Intervenția a creat ocazii repetate de contact între colegi și liderii echipei, păstrând celelalte condiții de lucru. Rezultatul privește acel serviciu pentru clienți și acel program, deci nu stabilește frecvența potrivită pentru orice profesie. Arată însă de ce sincronizarea merită examinată separat de simpla obligație de prezență: persoanele care aveau nevoie să colaboreze ajungeau împreună, în aceeași zi.

Într-o echipă împărțită între sedii din România sau Republica Moldova, o deplasare are cea mai clară justificare când permite o activitate comună imposibilă în zilele obișnuite. Dacă oamenii ajung fiecare în altă clădire și participă la aceleași apeluri, costul navetei rămâne, iar apropierea pe care o promite prezența la birou nu apare.

Citește și:

Distribuie: